Banner Grüne Wiese mit Blumen, rechts eine grüne Weltkugel

IMPLICARE SOCIALĂ

Pentru afacerea de familie RAPS, sustenabilitatea este mai mult  decât o simplă expresie la modă – este fundamentul activităților noastre antreprenoriale. Dorim să vă oferim o perspectivă asupra viziunii noastre despre sustenabilitate. Credem cu tărie că un comportament responsabil față de angajați și societate este un factor important al succesului pe termen lung al companiei. Responsabilitatea noastră față de oameni ne motivează să desfășurăm toate activitățile companiei noastre în modul cel mai sustenabil.

Angajații nostri sunt ingredientul principal al succesului nostru. De aceea, ne străduim continuu să creăm și să menținem un mediu de lucru pozitiv și sănătos. În plus, oferim sprijin activ centrelor sociale ș desfășurăm numeroase proiecte de susținere pentru a ajuta oamenii din Kulmbach.

La RAPS, angajații contează!

De mai bine de 100 de ani, RAPS reprezintă o comunitate care pune oamenii pe primul loc. Ne dorim ca personalul nostru să prospere din toate punctele de vedere. Deoarece angajații mulțumiți și motivați sunt cheia succesului pe termen lung, facem tot posibilul pentru a crea un mediu de lucru pozitiv în care oamenii să se simtă în largul lor, să-și dezvolte potențialul și să aibă succes. În calitate de angajator responsabil, RAPS își sprijină angajații în multe moduri diferite. Pe lângă un salariu atractiv, oferim contribuții convenite colectiv la sistemul de pensii al companiei și promovăm calificări suplimentare și formare avansată. De asemenea, credem că petrecerea pauzelor de prânz împreună cu echipa este foarte importantă. Cantina noastră este punctul central de întâlnire și un loc în care facem schimb de idei. Sănătatea și siguranța la locul de muncă sunt, de asemenea, foarte importante pentru noi. De asemenea, sprijinim măsurile individuale de prevenție și promovare a sănătății. Managementul integrativ al companiei ajută angajații care sunt limitați temporar să revină cu succes la procesul de lucru. Ne dedicăm cu pasiune formării tinerelor talente. RAPS este printre cele mai importante companii de formare din regiunea Franconia Superioară. Având în vedere deficitul de forță de muncă calificată, este deosebit de important pentru noi să fim un angajator atractiv pentru generațiile mai tinere. Angajații mulțumiți, care se simt în largul lor în companie și se simt apreciați la adevărata lor valoare sunt cei mai buni ambasadori ai unei companii.

Acțiuni sustenabile - implicare socială

Pentru RAPS, acțiunea sustenabilă implică, de asemenea, luarea de măsuri sociale, asumarea responsabilității în regiune, sprijinirea organizaţiilor non-profit şi promovarea proiectelor sociale. Ori de câte ori este posibil, organizăm cu plăcere ateliere în  care sunt angajate persoane cu dizabilități. De asemenea, avem și propriile noastre acțiuni, la scară mai mică.

Un exemplu minunat este campania ""Lista dorinţelor"", în care angajații noștri aduc bucurii neașteptate cu ocazia  Crăciunului. Copiii proveniți din diferite instituții își pot scrie dorințele pe bilețele de hârtie pe care le pot atârna în bradul decorat din foaierul clădirii noastre administrative. Datorită numeroșilor elfi de Crăciun RAPS - ocupați dar și generoși - putem oferi cadouri multor copii, în fiecare an. De această campanie beneficiază în principal  instituțiile mai mici din Kulmbach și din  jurul lui, care cu greu primesc un sprijin, în comparație cu centrele mai mari.

WDW - NOI/TU/CE?/Lucrăm împreună

Când angajații unei companii petrec timp împreună și se cunosc reciproc în afara serviciului, ei clădesc un nou spirit de echipă. Și ce este mai bine decât să îi ai drept colegi pe oamenii cu care îți place să petreci timpul liber? Acesta a fost și scopul inițiatorilor proiectului "Wir – Du –? Das WIR bewegt" (abreviat WDW). Scopul lor comun a fost de a organiza diverse activități în care să fie implicați toți angajații, pe tot parcursul anului, pentru a se consolida sentimentul de comunitate și spiritul de echipă. De la grătare la geocaching, de la bowling și drumeții și până la excursii la schi - fiecare găsește o activitate care să i se potrivească, la care participă cu plăcere și managementul RAPS. "Ceea ce este minunat în legătură cu aceste activități este că petrecem timp împreună, în afara oricărei structuri ierarhice. Acest lucru creează o legătură mai strânsă, în special cu oamenii cu care s-ar putea să nu aveți prea mult contact în munca de zi cu zi”, afirmă unul dintre inițiatori.

Locul unde stagiarii decid: Rapsodia condimentelor!

La băcănia "RAPSODIA CONDIMENTELOR", stagiarii sunt cei responsabili – și asta deja de 15 ani. Chiar și conceptul acestui magazin pentru stagiari a fost, de asemenea, dezvoltat în întregime de către cursanții de atunci. Porofoliul include condimentații variate, marinate, sosuri, oțeturi și uleiuri. Ceea ce este, însă, special aici este faptul că deciziile privind achiziționarea și ambalarea produselor, calcularea prețurilor, acțiunile de marketing și până la vânzarea produselor în magazin - toate acestea cad în responsabilitatea stagiarilor. Timpul petrecut în această locație este parte integrantă a formării la RAPS, indiferent de profesia pe care o învață cursanții.

Plantăm copaci pentru un viitor mai curat

Protejarea mediului și a naturii este o chestiune de mare importanță pentru noi și angajații noștri. În contextul unei campanii majore de plantare a copacilor gestionată de departamentul silvic al orașului, stagiarii noștri au plantat numeroși copaci în zona de agrement ”Gundlitz” din apropiere, inclusiv cireși sălbatici, stejari, nuci, zadă și alun turcesc. Proiectul de reîmpădurire a fost implementat pe o suprafață de plantare vacantă de aproximativ 8.000 de metri pătrați. Prin această campanie, stagiarii de la RAPS au dorit să ia măsuri împotriva declinului forestier apărut ca o consecință a schimbărilor climatice. ”Numai pădurile intacte pot stoca mari cantități de CO2 și pot elibera oxigen în mediu în același timp. Proiectul de plantare este, prin urmare, o mare contribuție la sănătatea mediului înconjurător"", afirmă unul dintre inițiatorii campaniei.

The Adalbert Raps Foundation

Pentru RAPS, implicarea socială și sustenabilitatea sunt două repere ferm consacrate în istoria companiei. Datorită fondatorului său, Adalbert Raps, o parte din profitul companiei este transferat Fundației care îi poartă numele. De mai bine de 45 de ani, organizația a fost implicată în proiecte sociale în Franconia Superioară, în special, de exemplu, în relația cu tinerii și seniorii. Fundația desfășoară, de asemenea, activități de cercetare în domeniul alimentar alături de oameni de știință și institute de profil. De exemplu, colegiul tehnic Adalbert-Raps din Kulmbach își datorează existența fundației. Ca pionier în cercetarea alimentară, Adalbert Raps a dezvoltat inițial noi procese de fabricație pentru condimentele fără sare, punând astfel bazele RAPS GmbH & Co. KG. El a condus compania până la decesul său, în 1975. Dorința sa a fost ca averea sa să fie folosită în scopuri caritabile în beneficiul publicului. Onorându-i memoria, Fundația Adalbert Raps a continuat tradiția. De zece ani, prin intermediul concursului anual de burse ce are ca premiu  oportunitatea de specializare ca somelier de condimente, Fundația Adalbert Raps dorește să păstreze și să dezvolte cunoștințele legate de știința condimentelor.